Dorinel a primit în ultima clipă dezlegarea de a sta pe bancă

Redactor:
Cezar Uricec
Redactor:
Vasile Parvan
Dorinel a primit în ultima clipă dezlegarea de a sta pe bancă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorinel Munteanu a stat în cele din urmă pe banca Stelei la meciul său de debut ca tehnician în Ghencea, deși litigiul cu Universitatea Cluj părea în primă instanță imposibil de rezolvat până la ora meciului. Până la urmă, reprezentanții divizionarei secunde au ajuns la o înțelegere cu Steaua, după ce la Cluj au ajuns ieri-dimineață banii pentru clauza de reziliere a contractului lui Dorinel Munteanu, aduși de un trimis de-al lui Gigi Becali, care avea asupra sa o împuternicire scrisă ca reprezentant al Stelei. "Cei din Ghencea au încercat în primă instanță să ne ducă cu sorcova, dar mă bucur că situația s-a rezolvat, pentru că nu făcea bine nimănui”, ne-a declarat președintele lui „U” Cluj, Remus Câmpeanu, care a explicat și detaliile înțelegerii: „În termen de câteva zile trebuie să ne parvină și mașina de teren pe care a folosit-o Dorinel, precum și aparatura tehnică a preparatorului fizic și câteva rânduri de echipament sportiv. Eu nu cred că vor mai fi probleme, pentru că, în caz contrar, ei vor fi sancționați de FRF. Tot ceea ce am discutat cu trimisul Stelei a fost confirmat printr-un e-mail de președintele lor”.

Totul s-a rezolvat cu cinci ore înaintea meciului

De altfel, Valeriu Argăseală a fost și cel care s-a dus la FRF pentru a reglementa problema. "Am primit, în sfârșit, documentele care certifică faptul că Dorinel Munteanu este antrenorul Stelei. Acum m-am întors de la FRF”, a spus, triumfător, oficialul stelist cu cinci ore înaintea fluierului de start al meciului.

 

Ca o "Fiară"

 

Nici nu a început bine meciul și deja Munteanu s-a postat la marginea terenului.
De fiecare dată când credea că Deaconu fluieră în defavoarea echipei sale sărea ca ars.
Tot timpul a simțit nevoia să-și țină în priză jucătorii. Ducea două degete la gură și fluiera mereu la jucătorii săi ca să le atragă atenția.
La fiecare ratare a Stelei obișnuia să-și lovească palmele în semn de frustrare.
La fiecare atac al „câinilor” își schimba brusc comportamentul. Nu se mai agita, ci stătea mai mult încordat și parcă îi venea să intre în teren să respingă el mingea. Simula o degajare cu piciorul stâng.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Rusescu a numit omul din fotbal pe care
Rusescu a numit omul din fotbal pe care "nu vrea să-l mai vadă niciodată": "A vrut să mă lovească, nu…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe contrasens în oraşul Panciu din Vrancea
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Cât de frumoasă este fiica secretă a lui Cristi Borcea. Înconjurată de lux, a fost lăudată chiar și de mama ei vitregă
Cât de frumoasă este fiica secretă a lui Cristi Borcea. Înconjurată de lux, a fost lăudată chiar și de mama…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Marea actriță a României a MURIT. Viața sa, un adevărat film: Fie iertată și neuitată!
Marea actriță a României a MURIT. Viața sa, un adevărat film: Fie iertată și neuitată!
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce mesaje tulburătoare a primit Adriana Bahmuțeanu de la unul dintre fii. Băiatul a folosit replici dure la adresa mamei lui
Ce mesaje tulburătoare a primit Adriana Bahmuțeanu de la unul dintre fii. Băiatul a folosit replici dure la adresa mamei…
×